marți, 15 mai 2012

adevarul care conteaza

adevarul care conteaza este mereu in sufletul nostru, ce simti nu ce vezi, nu ce gandesti
alegi mereu, in fiecare clipa
alegi viata sau moartea
bucuria sau tristetea
negrul sau culorile
simplu sau complicat


eu am facut o alegere acum vreo 9-10 ani
si nimeni si nimic nu o sa mi-o schimbe vreodata
am ales viata. culorile. visele. inima deschisa pusa in palma. increderea. puterea. credinta in cel de Sus, in mine, in oameni.
am spus adio lacrimilor, negrului, lanturilor care imi rupeau aripile, cercelului din nas, regretelor si indoielilor.
si de atunci am mers, nu am mai alergat, am ales sa nu imi pese decat de ce simt eu.
fara daca fara candva...
candva povesti s-au scris, s-au intiparit in inimi si pe scoarta. chiar daca nu au dainuit vesnic, in concret, am ales sa fie amintiri fericite si constructive. chiar daca atunci era doar un val de ceata.
acum s-au transformat in oameni dragi alaturi de care sunt chiar la distanta
timpul nu-nseamna nimic. de ce nu m-ai crezut cand ti-am spus asta??
pentru mine nu inseamna nimic. oricum trece asa ca trebuie sa treaca folositor.
am reusit sa fac si sa invat lucruri minunat de complicate, sa evoluez, sa nu mai imi pun 10000 de intrebari care dor/secunda.
traiesc, traim, timpul trece pietrele raman. dar eu prefer sa fiu apa, nu piatra, sa trec peste toate.
si stiu, si stiu atat de bine, cum ma doare de fiecare data cand cineva pleaca. cum sunt trista, bolnava fizic, cum fata mea se transforma intr-o masca de stejar, secerata de ani si de inimi care nu au inteles. si plange, plange, plange stejarul. dar nu moare, nu se apleaca, ci continua sa infrunzeasca mereu. pana cand drujba il va secera. si chiar si atunci...Phoenix exista, pentru ca stiu ca trebuie sa merg mai departe. nu am de ales.
multi oameni au mers alaturi de mine, multi au plecat. m-a durut. atunci. prieteni dragi. apoi te intrebi de ce nu au plecat mai repede? nu poti merge in fata mea. nici in spatele meu. trebuie sa mergem alaturi. and this is the way it is!
am 2 cicatrici pe abdomen, I will always remember. e bine. uneori avem nevoie de un reminder, sa stim de unde am plecat, cine suntem si ce cautam. Dar ce te faci cand esti busola tuturor?
pentru ca, nu-i asa, cautam mereu!
sentimentele se aseaza, mintea se limpezeste, relatiile evolueaza.
imi aranjez cartile in biblioteca si gandurile se randuiesc in sertare.
fac liste si le duc la capat.
traiesc intre 2 garzi si intre 2 lumi, fiecare cu minunile ei.
And I will not give up even if sometimes you have to let go.
Sunt in jungla, pe un pod din scanduri cu funii pe margine care se misca in toate directiile. Dedesubt e haul. De cealalta parte a podului esti tu. Podul se mai tine doar de o franghie. De ce vrei sa o tai? Din asta reies mai multe ipoteze:
- vrei sa continui singur -o sa fii mancat de animale si o sa mori
- o sa gasesti pe altcineva on the other side si o sa traiesti fericit pana la adanci sau not so deep batraneti
- nu mori dar nici nu gasesti pe nimeni
-eu cad in hau dar in hau ma asteapta paradisul nedescoperit; nu pot sa mor; it's not my time today.
E egoista situatia. Dar numai cine nu vede copii murind crede ca tristetea lui e cea mai mare. Daca i-ai vedea, te-ai ridica drept, ti-ai sterge lacrimile, ti-ai da 2 palme si ai merge mai departe. Because this is the life!
Nu cred ca mai sunt cum eram, acum sunt un copil responsabil si asta schimba totul.
Corabia cu panze ma va duce in Neverland.
Are you still with me?



I believe in love, I believe in us.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu