Mai pe romaneste ingrijire terminala. Adica ceva ce eu nu as putea face niciodata.
Pe scurt, de cand a plecat seful in vacanta este un haos total. Am cazuri parca mult mai complicate decat inainte si sunt lasata cam de capul meu. Ceea ce e formator dar uneori mi-ar prinde bine un sfat. Colega mea e in concediu si e mai greu.
Am o pacienta X de 50 de ani cu leiomiosarcom uterin mestastazat ( cancer care si-a intins radacinile in tot organismul). Cand a venit la mine pe sectie pentru punctie pleurala am fost optimista. Da, facem, dregem o sa fie bine. Pana cand i-au scazut plachetele la 20.000. Orice interventie e imposibila, riscul hemoragiei, fiind mult prea mare. Am transfuzat-o, se agata de mine in fiecare dimineata..."dar o sa respir mai bine,nu? doar nu o sa dureze asta toata viata!!!" Iar mie imi vine sa urlu, cu lacrimile in ochi, cu nodul in gat, fiindca stiu ca nu pot face NIMIC. Numai sa o "acompaniez", adica sa ii dau morfina si sa astept sa moara. Probabil ca asta e frustrarea cea mai mare a unui medic, pentru mine e sigur. Sa stai acolo, sa vezi cum se stinge. Doar nu a gresit cu nimic mai mult decat alti oameni. E doar un om printre altii. Doar ca unul care probabil nu va mai atinge anul nou.
Si in fiecare dimineata ma duc sa o vad, cu gheara in inima dar cu un zambet incurajator pe buze. "De maine incepem masajul de drenaj limfatic." Imi zambeste si imi multumeste. Eu imi bag picioarele in ea de viata si imi vine sa dau cu ce apuc in zid. Ies zambind din camera. Ma duc la baie si plang. Dupa 3 minute o iau de la capat. Maine ma asteapta din nou mana de om plesuv cu speranta in ochi. Iar eu sunt moartea care zambeste, oricum nu poate face nimic altceva.
"Eu sunt omul care voi râde în clipa supremă, în faţa neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeţi."
Emil Cioran în Pe culmile disperării
"Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor."
Emil Cioran în Pe culmile disperării
"Sunt lacrimi care sfredelesc pământul şi răsar ca aştrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?"
Emil Cioran în Pe culmile disperării
"And the hardest part Was letting go, not taking part Was the hardest part
And the strangest thing Was waiting for that bell to ring It was the strangest start
I could feel it go down Bittersweet, I could taste in my mouth Silver lining the cloud Oh and I I wish that I could work it out
And the hardest part Was letting go, not taking part You really broke my heart
And I tried to sing But I couldn't think of anything And that was the hardest part
I could feel it go down You left the sweetest taste in my mouth You're a silver lining the clouds Oh and I Oh and I I wonder what it's all about I wonder what it's all about
Everything I know is wrong Everything I do, it's just comes undone And everything is torn apart
Oh and it's the hardest part That's the hardest part Yeah that's the hardest part That's the hardest part."
Mi se invart gandurile, se amesteca, se bat, se iubesc, ma obosesc si it`s a funny thing.
Should we go outside?
Cand lumea iti zice sa renunti ca n-ai dreptate si tu mergi inainte. Stergi lacrimi, indoieli, nu vrei sa-i auzi si, mai ales, sa ii crezi.
Keep on walking, Johnny.
Nu stiu ei ce zic, copile, orasul e departe. TU NU MA PACALESTI!!! AM SA AJUNG ACOLO!!! M-ATEAPTA STRADA MEA SI CALUL DIN MARLBORO!. BATRANE, ESTI FRICOS! GASESC EU SI STRADA TA.
Priviri in oglinzi si soapte in noapte.
O alta viata de-as mai avea tot pe tine te-as cauta.
Oameni cruzi si rai dar I rise above. But there is a limit until I can raise above.
