luni, 6 februarie 2017

Nabadaiosul drum spre casa

A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.

E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.

De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.

Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).

Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?

Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...

Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!


duminică, 20 noiembrie 2016

reality check!

Tocmai m-am intors din vacanta in Noua Caledonie. 3 saptamani de vacanta, soare, mare, nisip alb, palmieri, vetsul salbatic caledonian, rodeo, Insula Pinilor, snorkeling, botez de plonjare, piete colorate, inotat cu testoase si "dolce far niente".
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!

O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.

Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!


I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".

I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.

For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!

Plaja de la Anse Vata/Anse Vata beach 



miercuri, 12 octombrie 2016

Mega concertul Aerosmith 18 iunie 2010 Bucuresti
















Aerosmith este una dintre sufletele mele de suflet pe care la ascult cu placere inca din generala. Vocea rugoasa a lui Steve Tyler m-a vrajit si m-a dus pe aripile vantului de nenumarate ori. Am dansat pe "Crazy" si pe "Girls of summer" de cate ori am avut ocazia sa o ascult, am plans pe "I don't wanna miss a thing", am sarit pe "Love in an elevator", am strigat din toti plamanii pe "Pink", "Walk this way" si "Dude it looks like a lady". Sunt ferm convinsa ca "Jaded" este una dintre melodiile vietii mele si imi place sa cred ca "I'm livin' on the edge".


"Dream on" mi-a insotit fiecare examen impreuna cu "Livin' on a prayer" de la Bon Jovi.
Ce mai, mi-am trait implinirile, esecurile, iubirile, despartirile, calatoriile spre centrul pamantului mereu insotita de Aerosmith.
Asa ca nu am putut rata ocazia de a-i vedea in concert la Bucuresti. Am avut sansa de a gasi un loc fix in fata scenei si de a ma bucura de o adevarata desfasurare de forte à la Aerosmith.

Asa o energie zdrobitoare, asa un glamour si miscari de scena putine banduri am. Si line up-ul a fost perfect. Ce conta ca era inainte de examene? Eu m-am dus. Si m-am si intors cu o margareta in par si cu un zambet larg cat casa poporului. Este unul dintre concertele care imi vor ramane pe veci in inima pentru ca este un grup care te castiga, pe care il admiri pentru creativitatea si constanta in ciuda lungii lor cariere (si a trecutului incarcat de addictii-la alcool,medicamente si alte droguri- impartit inconstant cu chitaristul Joe Perry), pentru rezolvarea conflictelor in intern si pentru nebunia lor vestimentara. Steven Tyler face parte din grupul Aerosmith de 46 ani si este supranumit "The demon of screamin'" si "The toxic twins" (alaturi de Joe Perry) este atat de usor sa vibrezi pe "Dream on" si "Jaded" si nu vad cum ai putea ramande indiferent la "Cryin" sau la "Janie's got a gun". Cum sa nu fii trist la sfarsitul unei relatii pe "I don't wanna miss a thing" sau pe "Hole in my soul". Eu am fost impacata pe "Nobodys fault" si vrajita pe "Rag doll".

It's a feeling. I love them!



" Dream on, dream on, dream until your dreams come true!"
















marți, 11 octombrie 2016

Rough on the edges

I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.
I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted. 

Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life. 

Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this). 
I've said "fuck you all" and left. 

I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.

I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.

'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence. 




Vietnam 2015

Montpellier, France, Mai 2016


Montpellier, Mai 2016

Far, Montpellier 2016

duminică, 28 august 2016

fata visatoare si catedrala Notre Dame de Strasbourg 1

care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!

Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.

A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".

Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".

Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.




duminică, 24 iulie 2016

fast ride. murakami citat.

Prezentul 1.

"... you say I move so fast that you can hardly see
you say I move so fast how can you be with me?
but my heart beats slow!..."



" Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am gasit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo 30 de ani."
                             Haruki Murakami, "Pinball,1973"


Viitorul 2.

Viata este ca o plimbare rapida cu o decapotabila. Ma vad conducandu-mi decapotabila cu ochelarii mei de soare stelari si cu o esarfa verde crud/neagra cu libelule pe cap. Rujul rosu mat defineste look-ul meu si o calc fara mila. Vantul imi biciueste obrajii nemilos si din boxe urla korn/manson/rhcp sau o chilluiesc ascultand bonobo/rem/angus and julia stone/audioslave. Padadammm. Valizele sunt in portbagaj iar in dreapta mea sta cineva. Cineva binevoitor si iubitor. Oprim sa bem un milkshake 'cause "my milkshake brings all the boys on the yard, damn right is better then yours!".  Apoi drumul se intinde in fata mea ca o esarfa de matase gri, serpuitoare. Addictia mea nu se vindeca. Am jurat pe munca, drum, aventura si libertate. Asta e crezul meu. Fumez o blonda pentru ca eu prefer cancerul epidermoid...si beau un whiskey in the jar, uitandu-ma la cactusii mai inalti decat mine, cu flori la capatai. Cerul arde si eu cu el. Lust for life.

I'm looking for freedom and to find it costs everything I have!...




Trecutul 3.

Azi am mancat o nectarina alba si gustul care mi-a explodat in gura m-a dus instantaneu pe malul marii, la Saturn, in fata hotelului Sirena, unde lucrau parintii mei, in fiecare vara. Plecam spre mare cu o valiza plina ochi de carti impumutate de la biblioteca mea din brasov. Si citeam! Toata vara! Fara pauza! Ma rog, doar cu pauze ca sa ma duc la chioscul de langa plaja sa beau un pahar de sifon cu "sirop" de kiwi! Si ca sa fac schimb de "abtibilduri" cu echipe de fotbal/caini. Centre de interes diferite, deh, eram un copil "complex". Puteam sa citesc seara, pe terasa restaurantului unde lucrau ai mei chiar daca eram asezata la masa de langa orchestra(care mi se parea foarte cool la vremea respectiva, pana cand am mai crescut si mi-am dat seama la ce nivel inalt puteau sa stalceasca cuvintele in engleza). Imi amintesc cum tata pleznea de mandrie cand ma vedea. Costica, chitaristul, imi furase inima.

Dar ce imi placea mie cel mai mult si cel mai mult sa fac vara era sa:
1) miros teii in floare. pana astazi mirosul de flori de tei este unul dintre mirosurile mele preferate. daca stiti vreun parfum care are miros de flori de tei va rog frumos sa imi spuneti!

2) Sa urc pana pe acoperisul hotelului Sirena. cu liftul. 14 etaje. "Sper sa nu observe doamna de la lift ca sunt neinsotita de un adult." Ajungem pe acoperis. Usile se deschideau incet. Tin minte ca prima oara mi-a fost frica sa ma apropi de margine si sa ma uit imprejur. Am ametit asa ca m-am intins pe jos, pe acoperisul unei cladiri de 14 etaje. dar nu m-am lasat. Zi de zi m-am apropiat tot mai mult de balustrada. Vroiam sa vad marea!!! Marea mea. Am reusit.
Am indraznit sa le spun alor mei ce faceam numai cand am plecat la facultate la cluj, 10 ani mai tarziu.
Calitatea asta am cultivat-o cu grija de-a lungul vietii: perseverenta! I am the keeper!




sâmbătă, 16 aprilie 2016

drumul inegal al fiecarei zile. vietnam1.

In august 2016 eram inca in Vietnam. Ca sa inchei ciclul calatoriei m-am reintors in Ho Chi Minh city(Saigon) pentru 3 zile. Un oras extrem de aglomerat, zgomotos peste masura din cauza scuterelor si a cladirilor in constructie dar minunat de colorat si primitor.

So as I was venturing in the town ...

La un moment dat statea sa ploua si m-am gandit ca o cafea mi-ar prinde bine (Vietnam este a2a tara producatoare de cafea din lume, dupa Brazilia si au o cafea absolut dementiala). Asa ca incep sa caut o cafenea in ghidul meu, in timp ce mergeam, si ochii mi se opresc pe o cafenea cosy. Ma opresc, privesc prin geam si cantaresc in gand nehotararea mea. Si cum intalnirile mele cele mai placute si bogate au fost intamplatoare ezit. O doamna pe la vreo 60-70 de ani imi face semn cu mana sa ma apropii. Deschid usa cafenelei, ma aventurez inauntru si ma asez la o masa. Ospatara se apropie de mine cu meniul si imi zambeste cu gura pana la urechi.
Vietnamezii(asiaticii in general) iubesc turistii. Daca as fi cinica as spune ca vad saci de bani, plimbandu-se pe strazile lor deci posibilitati nelimitate de a castiga bani. Dar nu sunt cinica.
Asa ca ii zambesc inapoi ospatarei si doamnei care mi-a facut semn sa intru. Imi vine macha-ul latté si doamna se aseaza langa mine si incepe sa imi vorbeasca intr-o engleza impecabila(ceea ce este foarte rar in Asia). Socializam cam 30 de minute si apoi ma intreaba daca am fost la piata Ben Thanh Market(care este punctul "nevralgic" al Saigonului). Mda, am fost, overpriced memories for dumb tourists who don't know where to look for something else. Si in momentul ala m-am gandit: "Doamne, incearca sa imi vanda ceva sau sa ma duca la magazinul unei rude care vinde ceva". But just for the thrill I've said:"Da, am cumparat aproape tot ce vroiam in afara de cafea si o rasnita de cafea. Cum nu stiam preturile nu am vrut sa ma aventurez."(in Vietnam negociatul este regula de baza numai ca atunci cand nu stii de la ce pret de baza ar trebui sa pleci negocierea devine o idee mai complicata pentru ca poti jignii vanzatorul/te poti fraierii). Doamana imi propune sa vina cu mine la piata, stiind preturile de baza o sa imi fie mai usor. OK. Plecam spre piata, ajungem, doamna negociaza pentru mine si imi cumpar cafeaua(the squirrel poop one!). Dupa care imi spune ca trebuie neaparat sa gust un anume tip de fructe vietnamiene as in: Thanh Long(dragon fruit), Chôm Chôm(rambutan), Durians, Manh Cut(mangostreens), Nhan(longan). Mi-a cumparat o cantitate considerabila de fructe, pe care mi-a oferit-o. Apoi a insistat sa mergem la o cafenea impreuna, unde mi-a spus ca au cel mai bun ceai verde din oras si nu am fost dezamagita. Am aflat ca are doi baieti care studiaza in USA, de unde si engleza ei impecabila. Cand ne-am despartit ploua asa ca mi-a chemat un taxi si m-a dus pana la AirBnb-ul meu. A insistat sa plateasca pentru taxi. Ce doamna draguta si ce fata norocoasa care a dat peste ea.

Asta este numai una dintre intamplarile din Vietnam, care imi este foarte draga. M-am indragostit de Vietnam si de localnici. Este same same but different from other asian countries, my friend.


Acum sunt inapoi in Strasbourg where not much is happening but at least I have my friends.

Pentru mai multe informatii despre fructele din Vietnam accesati urmatorul link


Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam






Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam


Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam

Templu, Hanoi, Vietnam


Comerciant, Saigon, Vietnam

Stela funerara a unui medic, Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam

Prajitura din orez, specifica pentru casatorii, Saigon, Vietnam


Smoothie&stir fried food, Saigon, Vietnam



Mekong Delta, Saigon, Vietnam



















Templu, Saigon, Vietnam




Templu, Saigon, Vietnam
                                                                                             Bitexco Financial Tower, Saigon, Vietnam(cladire construita in forma unei flori de lotus)      


Mai multe fotografii si explicatii in curand! :)